Integrare: călătorie în căutarea noastră și a celorlalți

Cuvântul integrare își are originea în conceptul latin integratio: în sens larg, definește acțiunea de a integra, a face întreg, complet sau perfect ceea ce este incomplet sau insuficient pentru un anumit scop, adăugând ceea ce este necesar sau suplinind defectul prin mijloace adecvate.

Aceasta este prima definiție a cuvântului „integrare” pe care o găsim în dicționar. Nu mi-a plăcut niciodată, deoarece, dacă ar fi să o aplicăm asupra oamenilor, ar însemna că toți cei care trebuie integrați sunt incompleți sau insuficienți. Și totuși, articolul 3 al Declarației Universale a Drepturilor Omului ne spune că: „Orice ființă umană are dreptul la viață, la libertate și la securitatea persoanei sale.”

Așadar, în teorie, pornim toți din același punct, suntem toți egali. Și-atunci pe cine trebuie să integrăm? Unde? Deoarece, articolul 13 din aceeași Declarație Universală ne spune și că „fiecare persoană are dreptul de a părăsi orice țară, inclusiv a sa, și de a se întoarce în țara sa.”

Da, acest lucru chiar pare o utopie în perioada aceasta în care nu ne putem deplasa. Dar, ca specie umană, dintotdeauna ne-am mutat și-am căutat mereu loc de mai bine. Un loc la soare, mai cald, mai sigur, protejat.

Ei bine, întrucât istoria oamenilor a fost dintotdeauna o istorie a circulației, a mișcării, să nu uităm că istoria fiecăruia dintre noi s-a scris în funcție de propriul drum. La fel ca cel al migranților, de-a lungul așa-numitei rute balcanice, care se deplasează de ani de zile la porțile Europei și pe care, de cele mai multe ori, ne prefacem că nu-i vedem. Iarna aceasta, în ajunul Crăciunului, sub un ger crâncen, a izbucnit un incendiu în tabăra migranților de la Lipa și sute de persoane au rămas fără un acoperiș deasupra capului, în timp ce încercau să ajungă într-un loc mai sigur. Drumul său l-a avut și micuțul Aylan Kurdi, un copil sirian de numai trei ani, care s-a înecat în apele Mării Mediterane în septembrie 2015 și asemenea lui, înainte și după, numeroase – e pur și simplu imposibil să le ții socoteala – persoane și-au pierdut viața. În mare sau în deșert. Sau în lagărele de tortură.

Cei ce nu mor sunt cei mai norocoși, dar nu își termină niciodată călătoria. Pentru că, ajunși într-o anume țară, oricare ar fi aceasta, trebuie s-o ia de la capăt, la nesfârșit. Și credeți-mă, nu e niciodată ușor. Drumul lor nu se termină  niciodată, ba chiar, de cele mai multe ori e foarte întortocheat: alcătuit din sute de obstacole, la care se adaugă insultele, neîncrederea și dorul de casă. Credeți-mă, aproape nimeni nu vrea să plece din țara sa. Toată lumea pleacă dintr-un motiv. Pământul nostru este acolo unde călcăm cu picioarele în primii ani de viață; chiar dacă doare, chiar dacă presupune efort. Poveștile noastre sunt infinite. Fiecare dintre ele este unică și specială, dar ceea ce le unește este dorința de a o lua de la capăt.

A o lua de la capăt. Ce locuțiune minunată! În vremurile acestea, cu toții ne dorim s-o luăm de la capăt. Să reîncepem. Dacă ar fi să ne gândim bine, o luăm de la capăt în fiecare zi: atunci când zorii zilei dau schimbul apusului, o luăm de la capăt; după pauza de masă, o luăm de la capăt; chiar și după un duș rece. Când ne împăcăm, o luăm de la capăt. Chiar și natura, primăvara, o ia de la capăt. Cât despre un copil, de câte ori o ia de la capăt?

De ce, atunci, ne este atât de greu să recunoaștem demnitatea unui emigrant? La urma urmei, singurul lucru pe care și-l dorește este s-o ia de la capăt. Cu toții avem acest drept.

Așadar, din moment ce fugi pentru că ești nevoit sau pentru că îți dorești o schimbare – mereu împins de acea dorință ancestrală de a găsi soarele, de a reîncepe într-un loc sigur unde să te simți protejat – ești exact ca toți ceilalți. Ai fost întotdeauna ca orice altă persoană de pe acest pământ care s-a mutat.

Când ajungi la destinație, dai ochii cu o realitate în care trebuie să te integrezi (dar care nu te integrează aproape niciodată). Și-ți faci drum, cu propriile puteri și eforturi. Cu viața ta de ieri și poate cu o diplomă în buzunar – sau cu un carnet de note cusut într-un buzunar al gecii – și o familie în minte și în inimă. Și-atunci te integrezi, pas cu pas, și speri să nu greșești, să nu fii în plus. Speri să fii pe drumul cel bun. Și trebuie să depui un efort dublu pentru a dovedi că meriți, că ești demn să fii acolo. Trebuie să ceri permisiunea să-ți reconstruiești o viață în care să trăiești mai bine, chiar dacă acest lucru este relativ, pentru că puțină lume știe ce se întâmplă cu-adevărat în adâncul sufletului tău. Poate, până la urmă, va sosi și ziua când vei înceta să mai demonstrezi tuturor că tu chiar meriți locul acela pe care l-ai câștigat atât de greu. Pentru că, oricât de speciale și emoționante ar fi poveștile noastre, suntem umani. Și ca toți ceilalți umani, tu care ai plecat, da, vrei s-o iei de la capăt, dar ești și curios și îți place ceea ce e frumos! Prin urmare, vrei să descoperi și, de cele mai multe ori, să studiezi; și dacă nu ai terminat încă o facultate în țara de unde vii, poate că ajungi să-ți dorești să te înscrii la una acolo sau, cel puțin, să faci un curs oarecare. Da! Migranții nu se împart doar în badante (îngrijitoare), femei la curățenie sau muncitori pe șantier. Adică, la un moment dat, realizezi că ești un om ca toți ceilalți oameni. Și, la fel ca toți ceilalți, de cele mai multe ori, dai mai mult decât primești.

Deci, unde e integrarea în acest caz? Unde este integrarea în povestea lui Agitu, care, în regiunea italiană Trentino-Alto Adige, avea grijă de capra bălțată autohtonă, a locului. Cine e mai autohtonă decât ea? Și cine pe cine a integrat în povestea Nataliei Dimitrova Beliova, badanta bulgăroaică care săptămâna trecută i-a salvat din incendiu pe bătrânii de care avea grijă și pentru care și-a dat viața? Și, la fel ca ea, alte sute de badante care au grijă de bătrâni și invalizi, în timp ce acasă la ei, de cele mai multe ori, nimeni nu are grijă de părinții sau de copiii lor.

E absurd, nu-i așa? Cât de mult semănăm, la urma urmei.

Cât de ușor putem destrăma stereotipurile! E de-ajuns puțină atenție, grijă, empatie. Deci, ce este integrarea?

Din fericire, dacă citim mai jos, sub aceeași definiție, găsim și următorele explicații: cu valoare reciprocă, integrare reciprocă, unire, fuziune a mai multor elemente sau subiecte care se completează reciproc, adesea prin coordonarea mijloacelor, a resurselor, a capacităților lor.

Fie ca acesta să fie întotdeuna, pentru noi, sensul integrării.

 

Autor: Ana Andros

Traducere: Natalia Dănilă Popescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!