„În ce limbă ne jucăm?” Redescoperirea originilor prin joc

„Societatea italiană este acum multietnică, iar unele comunități s-au integrat atât de bine încât riscă să își piardă rădăcinile culturale și emoționale. Pentru a se asigura că noile generații pot continua să relaționeze cu rudele rămase în patrie, asociația culturală italo-română ‘Ovidio’ din Chieri a înființat atelierul de limba română ‘În ce limbă ne jucăm?, care și-a încheiat recent primul an de activitate.”

Este după-amiază și ne aflăm la Chieri, Via San Filippo, 2, în sediul asociației italo-române Ovidio. Un grup de copii se joacă în mod festiv și discută în italiană, așa cum s-ar putea întâmpla în orice școală în timpul pauzei. Apoi, adulții îi cheamă înăuntru pentru că este timpul să înceapă activitatea. Copiii „trec” la limba română și încep să citească povești și să recite poezii ale doamnei Doiniṭa Ioneṭa, o scriitoare destul de cunoscută în România, care a venit la Chieri special pentru această ocazie.

A fost petrecerea de încheiere a atelierului de limbi străine ‘În ce limbă ne jucăm’, o inițiativă de un an pe care asociația a promovat-o pentru a-i învăța pe copiii membrilor, cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani, să vorbească, să citească și să scrie în limba română.

Asociația a pus la dispoziție sediul și materialele didactice, care au fost trimise special pentru aceste activități de către Ministerul Românilor de Pretutindeni din București. Inițiativa a fost posibilă și datorită contribuției deosebite a familiilor, care i-au încurajat mereu pe micii „elevi”. „Cei mai mulți dintre copii au șase ani și frecventează prima clasă a școlii italiene. Putem spune, așadar, că au învățat să citească și să scrie în două limbi în același timp”, ne spune coordonatoarea de curs Irina Niculescu.

Irina este mama a doi copii „bilingvi” și soția unui cuplu mixt româno-italian. „Problema bilingvismului este o oportunitate extraordinară, dar dezvăluie și unele probleme ale societății noastre multietnice: sunt cel puțin două aspecte care trebuie evidențiate. De fapt, pe de o parte există puterea copleșitoare a școlii italiene, care îi face pe copiii imigranților și ai cuplurilor mixte să învețe foarte repede și foarte bine limba italiană, iar pe de altă parte există dificultatea copiilor născuți în Italia de a întreține relații afective cu rudele rămase în țara de origine”.

‘Permiteți-mi să mă exprim mai bine’, clarifică profesorul, ‘este un lucru excelent pentru copii să învețe italiană devreme și bine: este limba țării în care locuiesc și acest lucru ajută cu siguranță la integrarea lor și a familiilor lor. Numai că, în acest fel, italiana devine singura limbă pe care o învață și astfel se reduc posibilitățile de a interacționa cu bunicii și unchii rămași în România.

Odată cu relațiile afective, își pierd și rădăcinile și cunoștințele despre propria cultură. În plus, cu acești copii, părinții încep și ei să vorbească în italiană. Dar, făcând acest lucru, ei încorporează erori de exprimare tipice celor care nu au studiat limba și, în mod paradoxal, acest lucru înrăutățește învățarea limbii italiene de către copiii lor”.

Aici mărturia devine pasionantă: „Colaborez cu niște logopedici care analizează cu precizie fenomenul copiilor bilingvi. Și acum sunt de acord că, pe lângă beneficiile în plan afectiv, a fi bilingv ajută în ceea ce privește competențele în ambele limbi. Așadar, copiii de imigranți, și cu atât mai mult cei din cupluri mixte, trebuie educați în cunoașterea ambelor limbi. Al nostru nu este chiar un curs, este mai degrabă un atelier de joacă și de lectură în limba română și a fost dorit cu tărie de președinta noastră Maria Boroianu’.

Președinta este o figură istorică a asociaționismului din Chieri. Româncă de origine, dar stabilită în Italia din anii ’70, a fost un punct de referință în perioada dificilă a imigrației românești pentru întreaga provincie Torino și nu numai. Cu atât mai mult acum, când procesul de integrare s-a încheiat, ea își continuă activitatea în favoarea celei de-a doua generații.

Doamna Niculescu explică de ce LCCR este diferit de atelierul său: „cursul de limbă, cultură și civilizație românească este un proiect comun realizat în colaborare între guvernul român și cel italian. Primul se angajează să găsească profesori calificați și să furnizeze materialele didactice, cel de-al doilea pune la dispoziție clădirile în care se desfășoară cursul, care sunt apoi aceleași școli italiene în care studiază elevii.

Acestea din urmă sunt împărțite pe clase de vârstă, asemănătoare celor din școlile italiene. De fapt, cursul este deschis tuturor copiilor interesați să studieze limba și cultura română. Prin urmare, nu este apanajul exclusiv al imigranților și este complet gratuit. La final, el eliberează un certificat care le permite participanților să se înscrie fără alte examene la o școală de același grad din România. Deși este conceput pentru imigranții care se întorc în țară, se poate dovedi a fi o oportunitate și pentru elevii de orice naționalitate.

Problema dublei limbi și a mândriei față de propria cultură este un subiect foarte simțit de comunitatea italo-română.

Și este cu un sentiment amestecat de bucurie și emoție că se încheie primul atelier de limbă română. Un experiment de succes care sperăm că va deschide calea pentru experiențe mai structurate. Un proiect care, sub forma unui joc, și-a propus să trezească în copii și în familiile lor conștiința integrării reușite și mândria de a fi purtătorii a două culturi europene milenare.

Fotografie de copertă

Legenda: Petrecere la școală

Autor:

Diego Garassino